Lex Shop Blog

Blogul oficial Lex Shop

Jon Bernthal spune că Frank Castle în Marvel’s Daredevil Season 2 nu este The Punisher

În aprilie, la o lună după ce Jon Bernthal (The Walking Dead) și-a făcut debutul în rolul lui Frank Castle în sezonul 2 al Marvel’s Dardevil, Netflix a anunțat oficială un serial spinoff bazat pe The Punisher. Bernthal își va relua rolul lui Frank Castle, iar Steve Lightfoot (Hannibal, Casualty) va servi ca showrunner.

Chiar dacă audiența a fost captivată de jocul actoricesc al lui Bernthal în rolul lui Frank Castle, acesta vrea să lămurească aspectul că încă nu am văzut latura The Punisher a sa.

„Cred că, atunci când vorbești de personaje ca acesta, felul în care luptă, ce-i motivează s-o facă, este foarte important. Bătând pe cineva și târându-l în pușcărie e diferit față de cineva care-și canalizează ura pe oameni. Frank Castle pe care-l găsiți în această poveste nu este The Punisher,”

a declarat Bernthal pentru ADTV.

„Este năucit de pierderea familiei. Este condus de ură și are o singură misiune: să-i găsească pe cei care i-au luat familia de lângă el și să-i pedepsească pe cât de brutal posibil.”

„Echipa adunată; fiecare are ambiții de necrezut. La luptele din acest serial toată lumea contribuie. De asemenea, cred că felul în care luptă el îți spune treptat despre personaj. Există o poveste în spatele fiecărei victime și te lasă să vezi asta. Tipii ăști sunt destui de buni să coregrafieze totul în acest mod.”

Ce ne poate spune Jon despre The Punisher series?

„N-am nicio idee. Vom face un serial cu el anul viitor.”

„Sunt foarte încântat de asta. Vom vedea ce se va întâmpla.”

The Punisher se va alătura serialelor Marvel existente Daredevil și Jessica Jones, iar în curând vom vedea și Luke Cage și The Defenders.

DaredevilmarvelThe Punisher

Claudiu Petrescu • 28 iunie 2016


Previous Post

Next Post

Lasă un răspuns

Your email address will not be published / Required fields are marked *